înțeleg din filosofia trecerii
decât avortul de ore al nopții-
începutul nu este decât o iluzie
rătăcită în deșertul pereților.
meditația s-a lipsit și ea
de propriile-i oase...
hai să ne ducem visele la gunoi
se vor hrăni din ele
fumurile.
SCHIȚĂ
Istoria
a trecut
pe langa mine
în contur
de bărbat .
incă o piesă
la muzeul de ceară.
mamă eu urlu acum la tine de aici din București așa că ia-ți una din urechile alea noi ca să mă auzi bine,una din urechile alea bune,știi tu...de mă jucam eu prin ele când eram țâncă.
Ehe mamă mai știi când ne-am întâlnit noi două înainte de nașterea mea,da mamă,înainte ca primul cearcăn să declare război civil... îmi amintesc cum stăteam ca fetele la un sirop de vișine ,tu pe atunci n-aveai varice și eram tinere , tinere mamă cu picioarele prea subtiri...Oare mai știi draga mea ce mi-ai dăruit atunci?cum am putea uita...ai căutat bine în tine și mi-ai dat un ochi,un ochi albastru care nu țipă după trecere...și-acum văd fiecare deget înclinâdu-se după acel albastru,ALBASTRU ,ALBASTRU,mamă,noi două din venele lui ne tragem !
cu ochiul ăla văd eu acum dar el se teme că am crescut,mă dojenește,mi-a redus porția de albastru iar eu nu pot,pentru că n-am putut să pot fără;de aceea îți scriu draga mea ...spune-i tu să vadă ca înainte,să MĂ vadă căci e propriul tău ochi,ochiul amândurora dar mai înainte de asta e ochiul tău ...
de-atunci mamă tu ai rămas pentru mine la douăzeci și ceva de ani,căci de aici din groapa asta urbană- potrivește-ți urechea bine –îți strig că TE IUBESC și că o să vin acasă de Crăciun,vin să bem sirop de vișine și să mai iau ceva din albastru!
Sărut mâna!
